“În barăcile unde trăiam erau o sumedenie de ploşniţe. Chiar şi acum, peste ani, mă trezesc cu senzaţia de muşcătură...” (Elena P.)
“În drum spre Siberia am întâlnit multe necazuri... Ne doborau insectele - păduchi, ploşniţe, purici. Eram înfometaţi şi însetaţi permanent...” (Elena P.)
“Dacă se întâmpla să plouă, întindeam mâna printre gratiile unei ferestruici şi culegeam picături de apă, pe care, mai apoi, le sorbeam cu lăcomie...” (Tamara B.)
“Oamenii mureau cu sutele, iar cadavrele erau aruncate grămadă...” (Tamara B.)
“Una dintre femeile din vagon îngâna mereu un refren dureros: “Siberie, eu nu mă tem de tine, acolo tot oameni locuiesc...” (Valentina B.)
“Vremurile au fost grele, iar la întoarcere ne aşteptau şi mai multe probleme, doar eram “duşmani ai poporului...” (Larisa B.)
“Toate bolile şi durerile mele se trag de la îngheţurile din Siberia...” (Alexandra C.)
“Ne-au debarcat în mijlocul pădurii, unde s-a terminat calea ferată...”(Liuba B.)
“Am ales o băltoacă mai măricică, am alungat broaştele din ea şi am băut apă...” (Liuba B.)
“Siberia mi-a luat cei mai frumoşi ani din viaţă...” (Liuba B.)
“M-au luat de la şcoală. Nu aveam nimic cu mine. Când ne-au urcat în maşină, aveam un singur gând - să fug - dar mă temeam să nu fiu împuşcată...” (Maria A.)
“Am început să lucrez de la 10 ani. Azi am un stagiu de muncă de peste 50 de ani şi primesc o pensie de 400 lei. Mă întreb, dacă nu eram deportaţi, poate aş fi avut o altă soartă, alte realizări în viaţă? Aş fi putut să învăţ, să cresc lângă tatăl şi surorile mele, care s-au refugiat în România şi pe care nu le-am putut vedea mulţi ani...cît timp a fost închis hotarul cu România...” (Larisa C.)
“Localnicii ne numeau ajutori ai fasciştilor, iar copiii lor, deseori, ne băteau şi ne numeau cu cuvinte urâte. Era foarte dureros şi umilitor...” (Gheorghe C.)
“Averea care ne-a fost confiscată, nu ne-a mai fost întoarsă... Ne-au propus o recompensă de 200 de lei, dar părinţii mei nu au acceptat-o...” (Panaghia A.)
“Am mers cu trenul două săptămâni, fără hrană. De câteva ori ne-au dat peşte sărat, dar mama nu ne-a permis să mâncăm, pentru că duceam lipsă de apă. Cei care au mâncat, se chinuiau de sete...”(Alexandra A.)
“În Tiumeni erau diferite naţionalităţi. Ucrainenii erau judecaţi pe 8 ani, cei din Ţările Baltice - pe 10 ani, iar moldovenii - “pe viaţă”...” (Ion C.)
“Când am ajuns, nu ştiam unde suntem. Ne-am aşezat fiecare pe boarfele sale şi stăteam ca ţiştarii scoşi din gaură, să vedem ce o să fie mai departe cu noi...”(Dumitru C.)
