Legislaţie internaţională

1. Convenţia ONU împotriva Torturii şi altor  pedepse ori tratamente  cu cruzime, inumane sau degradante, New York, 10 Decembrie 1984

Convenţia ONU Împotriva Torturii prevede standarde internaţionale şi obliga­ţii de care Guvernele sunt responsabile. Cu toate acestea, numai 156 de State au ratificat Convenţia ONU Împotriva Torturii, care a devenit astfel cel mai puţin ratificat document dintre cele 6 Tratate Internaţionale ale Drepturilor Omului.    

Dat fiind faptul, că tortura are loc în mai mult de peste 100 de ţări ale lumii, este clar că nu toate Statele care au ratificat Convenţia, îşi respectă obligaţiile de a stopa tortura.      

Convenţia ONU Împotriva Torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante sau pedepse, este unul dintre cele mai importante instrumente internaţionale din domeniul Drepturilor Omului şi acţiunile împotriva torturii.     

Conform legislaţiei internaţionale, când un Stat-membru al ONU devine Stat-parte a Convenţiei, guvernul acestei ţări este răspunzător şi dator să întreprindă acţiuni de prevenire a torturii şi de a susţine victimele atunci, când aceasta are loc.    

 Conform Con­venţiei ONU Împotriva Torturii, guvernele au acceptat:

• Interzicerea absolută a Torturii;

• Responsabilitatea de a-i aduce în faţa justiţiei şi de a pedepsi torţionarii;

• Responsabilitatea de a asigura Dreptul victimelor Torturii la reparaţie, inclusiv reabilitare complexă;

• Responsabilitatea de a instrui şi a educa per­soanele din grupul de risc, care ar putea comite acte de tortură.

     Convenţia ONU Împotriva Torturii, de asemenea, prevede crearea unui organism interna­ţional independent - Comitetul Împotriva Tor­turii, care este responsabil de monitorizarea şi promovarea implementării Convenţiei, precum şi recepţionarea, examinarea şi investigarea plângerilor în cazurile de tortură, în cooperare cu Statele Par­te.

     Ratificarea globală şi implementarea Con­venţiei ONU împotriva Torturii este de o importanţă majoră în acţiunile pentru o lume fără tor­tură.

2. Protocolul Opţional la Convenţia ONU Împotriva Torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante sau pedepse, New York, 18 Decembrie 2002.

Notă: Acest Protocol a fost adoptat la 18 Decembrie 2002, la sesiunea a 57-a a Asambleei  Generale a Naţiunilor Unite prin rezoluţia A/RES/57/199. În conformitate cu articolul  27 (1), Protocol Opţional a fost deschis pentru semnături la 4 Februarie 2003, prima dată posibilă, de către oricare Stat care a semnat Convenţia. În conformitate cu paragraful operativ 1 a rezoluţiei Asambleei Generale A/RES/57/199, Protocolul este disponibil pentru semnare, ratificare şi amendamente la sediul ONU din New York. Scopul acestui Protocol este de a crea un sistem de vizite regulare a locurilor de detenţie efectuate de către organisme independente internaţionale şi naţionale, pentru a preveni tortura şi alte tratamente inumane, crude, degradante sau pedepse.

3. Declaraţia privind Protecţia tuturor Persoanelor care au fost supuse Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane sau Degradante Adoptată de către Adunarea Generală prin rezoluţia 3452 (xxx) din 9 decembrie 1975.

Articolul 1 Conform acestei declaraţii, tortura reprezintă orice faptă (act) care prin durere aspră sau suferinţă, fizică sau mintală, cauzată intenţionat sau la instigarea unui demnitar public asupra unei persoane pentru asemenea scopuri ca obţinerea de informaţie sau confesiune de la ea sau de la o persoană terţă, pedepsirea acesteia pentru un act pe care l-a săvârşit sau de care este suspectată că l-ar fi comis, sau intimidarea ei sau a altor persoane. Aceasta nu include durerea sau suferinţa care apare pur şi simplu, inerentă sau întâmplătoare, sancţiuni legale pentru măsurile corespunzătoare cu Regulile Standard Minime de Tratare a Prizonierilor. 2. Tortura reprezintă o formă agravantă şi deliberativă a cruzimii, a tratamentului inuman sau degradant sau a pedepsei.

Articolul 2 Orice act de tortură sau tratament crud, inuman, degradant sau de pedeapsă este o ofensivă la demnitatea umană şi trebuie condamnată ca negare a hotărârilor Cartei Naţiunilor Unite şi ca o violare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale proclamate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Articolul 3 Nici un stat nu trebuie să permită sau să tolereze tortura sau alt tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă. În circumstanţe excepţionale ca în cazul statului aflat în război sau ameninţat de război, instabilitate politică internaţională sau orice altă urgenţă publică poate să nu fie invocată ca o justificare a torturii, pedepsei sau a tratamentului crud, inuman sau degradant.

Articolul 4 Fiecare stat trebuie, în concordanţă cu prevederile acestei Declaraţii, să întreprindă măsuri efective pentru prevenirea alicării torturii, pedepsei sau a altor tratamente crude, inumane sau degradante fără jurisdicţia ei.

Articolul 5 Instruirea personalului de constrângere legală şi a altor demnitari publici care pot fi responsabili de persoanele lipsite de libertate, trebuie să asigure că întreaga explicare a prohibiţiei torturii, pedepsei sau a altor tratamente crude, inumane sau degradante este luată. Această prohibiţie (interdicţie) trebuie de asemenea, unde este potrivit, să fie inclusă în asemenea reguli sau instrucţiuni generale care se emit in privinţa datoriilor şi funcţiilor oricăror care pot fi implicaţi în paza sau tratamentul a asemenea persoane.

Articolul 6 Fiecare stat trebuie să menţină analizarea sistematică a metodelor şi practicelor interogărilor precum şi aranjamentele pazei şi tratamentului deţinuţilor pe teritoriul său, cu privire la prevenirea oricăror cazuri de tortură, pedeapsă sau altor tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 7 Fiecare stat trebuie să asigure ca toate actele torturii definite în art. 1 sunt infracţiuni în legile lor penale. Aceeaşi trebuie aplicat în privinţa actelor ce constituie participarea, complicitatea, încurajarea torturii sau atentarea la comiterea acesteia.

Articolul 8 Orice persoană care pretinde că a fost subjugată torturii, pedepsei sau altui tratament crud, inuman sau degradant, prin sau la instigarea(provocare, îndemn la violenţă) unui demnitar public va avea dreptul la reclamaţie şi la examinarea imparţială a cazului său de către autorităţile competente ale statului implicat.

Articolul 9 Pretutindeni există motive rezonabile de a crede că un act al torturii definit în art. 1 a fost comis, autorităţile competente ale statului implicat trebuie să înainteze prompt o investigaţie imparţială chiar dacă nu există o plângere oficială.

Articolul 10 Dacă o investigaţie sub art. 8 sau 9 stabileşte că un act al torturii definit în art. 1 apare că a fost comisă, procedura penală va trebui instituită împotriva pretinsului infractor sau infractori în concordanţă cu legea naţională. Dacă o afirmaţie a altei forme de tratament crud, inuman degradant sau pedeapsă este considerată a fi bine fondată, infractorul sau infractorii pretinşi vor fi supuşi penal, disciplinar sau altei proceduri potrivite.

Articolul 11 Dacă se dovedeşte că un act al torturii, pedepsei sau a altui tratament crud, inuman sau degradant a fost comis prin sau la instigarea unui demnitar public, victima va avea dreptul la redresare şi compensare în concordanţă cu legea naţională.

Articolul 12 Orice constatare care este stabilită ca fiind rezultat a torturii sau altui tratament crud, inuman, degradant sau pedeapsă nu poate fi invocat ca dovadă împotriva persoanei interesate sau împotriva oricărei alte persoane în orice procedură judiciară.