#Continuăm să explorăm strategiile de depășire ale stresului post-traumatic și creștere a rezilienței la stres.
Sâmbătă, 23 septembrie 2023, echipa RCTV Memoria a organizat o nouă activitate psiho-socială, pentru mamele cu copii de vârsta adolescenței și preadolescenței, refugiați din Ucraina.
În perioada de pregătire pentru eveniment și selecție a participanților, am utilizat toate abordările necesare unor programe de sprijin și reabilitare, inclusiv activități psiho-sociale: centrarea pe traumă și pe victime, abordarea multidisciplinară, participativă și informativ-educativă.
Împreună cu beneficiarele noastre, am ales în comun un traseu interesant, pentru a realiza o mică expediție cu scopuri bine-definite: de autocunoaștere și stabilire a limitelor, dezvoltare a relației mamă – copil, învățare a unor strategii noi de coping, comunicare asertivă și dezvoltare de relațiilor noi, cu stabilirea regulilor de lucru (joc) pe durata zilei, precum și conexiunea terapeutică și vindecătoare cu natura.
Pentru această expediție a fost selectat un grup alcătuit din 22 de mame și 31 de copii, cu care am pornit dimineața devreme la drum spre Rezina, cu un autobus confortabil. Împreună am stabilit reguli clare, care trebuiau respectate pe tot parcursul călătoriei. Astfel, pe durata zilei, toată lumea a fost bine-organizată, mobilizată și unită, ca o echipă mare, formată din membri activi și motivați.
⛴️De la Rezina, timp de 2 ore am călătorit cu vaporul „Victoria” spre Complexul rupestru Țipova. Nistru ne-a întâlnit cu o briză răcoritoare, cu un aer curat și cu peisaje uluitoare pe ambele maluri. Timpul a zburat repede pentru cuplurile mame-copii, cu impresii frumoase, discuții utile, timp prețios petrecut împreună, zâmbete și dispoziție bună, momente magice și sute de fotografii realizate. Promovăm arta fotografică cu inegalabilul ei efect terapeutic.
Un moment deosebit, cu mobilizarea resurselor interne a fiecăruia și o adevărată aventură frumoasă de grup, a fost cucerirea stâncilor, de la malul Nistrului, până sus, la mănăstire. Grupul a fost bine instruit și organizat, ghidat de persoane cu experiență.
La Rezervația peisagistică Țipova am aflat despre istoria Mănăstirii din stâncă, despre legendele din jurul acesteia și au fost făcute din nou sute de fotografii ????, pentru a imortaliza acele clipe minunate, locurile superbe și unice, care au o încărcătură energetică și valoare istorică deosebită.
A fost organizată și o vizită la Cascada Mare, unde din nou ne-am încărcat cu emoții pozitive, energie și am avut parte de multă adrenalină.
Programul zilei a inclus și un popas la Muze.md, pentru un prânz delicios, relaxare, jocuri în aer liber, pentru a uita un pic de griji și probleme, care sunt alimentate zilnic cu noutăți tulburătoare din Ucraina.
În pofida tuturor suferințelor și stresului, oamenii au nevoie să învețe cum să trăiască fiecare zi util, din plin și mai puțin traumatizant. Această activitate psiho-socială a oferit o zi de neuitat și cu adevărat minunată, pentru 53 de mame și copii refugiați din Ucraina.
Această călătorie a fost nu doar o excursie, ci și un atelier în aer liber, realizat într-un anturaj care se tot schimba miraculos. Un atelier, în care fiecare mamă și fiecare copil au învățat mai mult despre sine, despre propriile capacități și limite, au învățat unii despre alți și s-au sprijinit reciproc. La nivel de grup, au învățat să dezvolte conexiuni, să stabilească regulile și desigur să și le respecte, ceea ce nu e „simplu” la vârsta adolescenței, dar foarte necesar și important.
Echipa RCTV Memoria a oferit o experiență unică, care a fost gândită să fie mult mai mult decât o simplă excursie. A fost o călătorie în timp și în spațiu, orientată spre descoperirea de sine și a celor din jur.
Gesturile mici pot face o mare diferență în viețile celor din jurul nostru. Mulțumim donatorilor noștri DIGNITY - Danish Institute Against Torture care ne susțin în realizarea programelor de reabilitare și sprijin a refugiaților din Ucraina, în realizarea diferitor activități psiho-sociale, orientate spre explorarea resurselor interne și dezvoltarea strategiilor de depășire a stresului posttraumatic
Ne bucurăm că am putut aduce o rază de lumină și speranță în sufletele acestor familii.
Călătoriile au puterea de a transforma, de a aduce bucurie și de a întări legăturile între oameni.
_______________________________________
Activitate organizată în cadrul proiectului „Asistență umanitară și programe de reabilitare pentru refugiații ucraineni” (Programe de asistență și reabilitare umanitară pentru refugiații ucraineni), implementat de Centrul Memoria (RCTV Memoria), cu sprijinul financiar al DIGNITY - Danish Institute Against Torture.
Copyright © 2014 MEMORIA
Design by
www.polygon-delta.com
This web site is made possible by the generous support of the American people through the United States Agency for International Development (USAID). The contents are the responsibility of RCTV Memoria and do not necessarily reflect the views of USAID or the United States Government.