În lumina Denim Day 2024, ne unim pentru schimbare!
Astăzi, pe 24 aprilie, marcăm Denim Day, o inițiativă susținută în numeroase țări din Europa și SUA, dedicată combaterii concepțiilor greșite despre violența asupra femeilor. În ultima zi de miercuri a lunii aprilie, aducem în prim-plan lupta împotriva violenței și susținem drepturile fetelor și femeilor de a fi protejate și respectate.
La 23 aprilie, la ora 18:00, în Piața Marii Adunări Naționale, în fața Guvernului, am fost prezenți cu inimile îndurerate și hotărârea de fier pentru a cere justiție pentru Ana-Maria, pentru copilul ei și pentru toate femeile care nu mai pot striga durerea lor și cere dreptate.
Cazul tragic al Anei-Maria ne-a zguduit și ne-a adus aminte de gravitatea violenței în societatea noastră. Nu este doar un caz izolat de crimă a unei femei. Este o oglindă a unui sistem care nu reușește să protejeze și să răspundă adecvat la violența îndreptată împotriva femeilor și fetelor.
Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii "Memoria" se alătură vocii care strigă pentru justiție și schimbare. Cazul Anei-Maria ne reconfirmă angajamentul nostru ferm de a lupta împotriva violenței și de a sprijini victimele în procesul lor de recuperare și căutare a justiției.
În Denim Day 2024, ne amintim de Ana-Maria și de toate femeile care au suferit în urma violenței. Ne unim forțele pentru a schimba această realitate dureroasă și pentru a aduce o schimbare pozitivă în societatea noastră. Fie ca vocea noastră să fie ecoul speranței și al schimbării pentru un viitor mai sigur și mai luminos pentru toate femeile și fetele atât din Republica Moldova, cât și din întreaga lume.
#DenimDay2024 #JustițiePentruAnaMaria #StopViolenteiImpotrivaFemeilor #MemoriaONG
Copyright © 2014 MEMORIA
Design by
www.polygon-delta.com
This web site is made possible by the generous support of the American people through the United States Agency for International Development (USAID). The contents are the responsibility of RCTV Memoria and do not necessarily reflect the views of USAID or the United States Government.