La data de 31.10.2016, în cadrul Centrului Instructiv a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, a avut loc un seminar cu tematica: ”Tortura de la definiții până la documentare. Asistența cazurilor de tortură” unde au fost instruiți peste 23 de angajați ai serviciilor de securitate din cadrul subdiviziunilor subordonate al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Seminarul a avut drept scop sporirea cunoştinţelor cu privire la aspectele generale ale noțiunilor de tortură, tratamente inumane şi/sau degradante. Unul dintre obiective a fost de a dezvolta abilitățile de identificare a metodelor de tortură, tratamente inumane şi/sau degradante și a consecințelor acestora. De asemenea, conștientizarea necesității de a acorda asistență comprehensivă victimelor.
În acopul asigurării continuității activităților comune, conform Acordului de Colaborare dintre RCTV Memoria și Departamentului Instituţiilor Penitenciare din 01 iulie 2015, au fost donate 20 de Manuale ”Protocolul de la Instanbul” pentru biblioteca Centrului Instructiv a Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Acest seminar este realizat în cadrul proiectului ”Eforturi comune pentru acces mai bun la servicii psiho-sociale și medicale în Penitenciarele din Republica Moldova ” (”Joint efforts for better access to psycho-social and medical services in Moldovan prisons”), implementat de către RCTV Memoria, în parteneriat cu Departamentul Instituțiilor Penitenciare, cu sprijinul financiar al MAE al Regatului Olandei, prin Programul Drepturile Omului al Ambasadei Olandei în București, România.
Accesați link-ul și aflați ”Ce este tortura?” http://memoria.md/ro/faq_tortura
Pozele evenimentului https://www.facebook.com/pg/RCTV.Memoria/photos/?tab=album&album_id=1256175227782786
Manuale ”Protocolul de la Instanbul”, îl găsiți aici http://unhcr.org.ua/img/uploads/docs/Protocolul%20de%20la%20Istambul_1.pdf
Copyright © 2014 MEMORIA
Design by
www.polygon-delta.com
This web site is made possible by the generous support of the American people through the United States Agency for International Development (USAID). The contents are the responsibility of RCTV Memoria and do not necessarily reflect the views of USAID or the United States Government.